În cele mai întunecate clipe te vizitează
iubirile tale pierdute.
Poteca de pământ care duce la azil
se deschide din nou ca ochii
Detectivi rãtãciţi în orașul-fantomă,
Le-am ascultat gemetele,
Le-am auzit pașii în Teatrul de Pãpuşi,
O voce care răzbate ca o săgeată.
Plouă și îmi spui că norii par să plângă.
Mai târziu îți acoperi gura și grăbești
pasul. Ca și cum norii aceștia dezgoliţi ar plânge?
Imposibil. Dar atunci, de unde toată furia aceasta,
Rolando Cárdenas
Într-o zi ne vom întoarce în orașul părăsit
Ca vremurile fiecărui an ,