Când timpul ne pǎrǎseşte veşnicia îi ia locul
Viaţa obosit-adoarme accesând în vis norocul
Rostul raţiunii piere hǎrţuit de toropealǎ
Simţul cade în neştire pe aripi de îndoialǎ.
Doar tǎcerea ancestralǎ pedepseşte fiinţarea
Aruncând-o în abisul ce-i conferǎ alterarea.
Declinarea rǎstignirii e jǎratic peste sfânt
Pironit în suferinţa tainei pe tainǎ mormânt.
Cǎlǎtor în timp demonic ceasul nu bate tic-tacul
Plânge visul sǎu statornic cu lacrimi roşii ca macul,
Stropul de tristeţe tristǎ udǎ o cutǎ bǎtrânǎ
Pe care timpul danseazǎ cu o plǎcere nebunǎ.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Interesante versuri. Semn de lectură las și eu.
mirimirela
duminică, 24 ianuarie 2016
L-aș un semn de trecere, am lecturat cu plăcere !
Cu drag !
M Horlaci
vineri, 22 ianuarie 2016