Calea cea dreaptă
...
Tu nu mai crezi de mult în izbândă,
Și cazi în groapa săpată cu sârg,
Dar taci, să auzi fatidicul drug
Ce-ți deschide ieșirea, ființă plăpândă!
...
Ești de mult prizonierul propriei frici,
Din lume ți-ai făcut grea închisoare,
Dar taci așteptând de undeva o scăpare
Din mușuroiul acesta otrăvit de furnici!
...
Ți-e teamă de tine, de cer, de pământ,
Te-ai născut și-ai crescut temător,
Ridică-ți privirea și adulmecă-n vânt
Și rabdă și taci, că lumea asta-i a lor!
...
Cândva ai crezut dar acum nu mai crezi,
Crezul acela din tine-a pierit,
Dar taci și-nchizi ochii și n–auzi, nu vezi,
De parcă n-ai fi sau poate-ai murit!
...
Nădejdea te strigă rămasă pe drum,
Ai pierdut-o când te-ai decis ca să taci,
Chiar de nu-ți pasă și nu te mai placi,
Deschide ochii să vezi flori de salcâm!
...
Ai rămas prizonierul propriei frici,
Privește în jur, nu ai de ce te teme
Nu ești tu purtător de blesteme
În mușuroiul acesta otrăvit de furnici!
...
Adu-ți aminte de vorbele Lui,
Când a spus că El este calea cea dreaptă,
Nu-ți fie teamă de durerea de cui,
Du-te la El, că de mult te așteaptă!
...
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.