Cântecul primăverii
un cântec lin, de liră, dinspre cer coboară
coboară-n noaptea noastră, de-acolo, dintre astre,
e-o armonie dulce, cu unduiri albastre,
ce-aduce-n tonul cald, miros de primăvară!
sau poate este vântul care trecând suspină
și mângâie copacii ce-așteaptă triști și goi
să vină primăvara, cu-a frunzelor lumină
și cu pământul reavăn, mustind a flori și ploi!
ori este un suspin din noaptea boreală,
de-acolo, dintre stele de unde îngeri plâng
din lacrimile lor să facă primăvară
și-ale lor suspine, până la noi, ajung!
eu cred că mai degrabă, este însuși Orfeu,
ce cheamă primăvara în nopțile albastre,
iar sunetu-i se-aude de-acolo, dintre astre
de-ai crede că în noapte, suspină Dumnezeu!
atunci, pe cerul lumii, în noaptea boreală,
se văd culori ce curg, în armonii de liră
și-acolo, printre stele, se-aude cum respiră
din lacrimi vii de îngeri, o altă primăvară!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.