CÂNTECUL SOARTEI
Mă plimbam obosit pe o stradă aglomerată
Şi în jur treceau oameni îmbrăcaţi în tot felul :
Slujbaşi simpli la bancă, cucoane cu căţelul,
Personalităţi fără har, cu palton şi cravată.
Dar din când în când unul se-nvârtea ca prisnelul
Şi se ridica sus, sus de tot, deodată:
Roşu, galben citron, o băşică umflată
Apărându-se demn de soare cu cortelul.
Tot mai singur rămas, plecam capul cu jenă
Când, dintr-un chioşc de suliţi ieşi o cântăreaţă,
Ce-ncepu să răcnească din fălci o cantilenă.
Atunci (desgustător) mă recuprinse frica,
Fiindcă inşii baloane, plesnind în suprafaţă,
Se prăvăleau şi-n praf nu rămânea nimica.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.