uneori dorm
simțindu-mă complice al acestui măr putred
ce-ncurajează viermii să-i macine seva
sperând că doar încălzirea globală
va dezgheța instinctul primar din sufletele bântuite de ger
alteori zbor
pe umbra unui gând
fiind prins iremediabil în plasa păianjenului
care-mi țese-n suflet lanțurile robiei
oricât de sus aș aspira
sunt dependent de neputința celorlalţi
singur împotriva tuturor
toți împotriva mea
complicitatea la neputință ne unește
la fel de iute cum ne ucide
întinde-mi o aripă
să-mi fie velă și stea polară
și poate voi evada din propria tulpină
din plasa de păianjen țesută de ceilalți
*
de câte întrebări avem nevoie să ne câștigăm independența
de tot atâtea răspunsuri cât să negociem prețul fericirii
dovezi de curată nebunie
să cauți în abisul altora ceea ce e doar al tău
uneori îmi smulg aripile
de teamă că o să mă înalț prea sus
dar îmi cresc altele
mai viguroase
fiecare renunțare mă aduce față în față cu mine
și cu lumea întreagă
n-am pierdut nicio luptă
resursele inimii sunt inepuizabile
așa că voi atinge zidul acesta sobru dintre noi
și pietrele lui se vor prăvăli peste mormintele indiferenței
te voi elibera din captivitate pentru că știu
pânza care te ține prizonier nu-i decât o manipulare genetică
creată în laboratoarele minciunii
ioan grigoraș & liliana trif
vezi mai multe poezii de: nutzu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.