Mă strânge prezentul ca o haină străină,
Un rost desenat de o mână de fier,
În timp ce în mine, o lume divină
Se stinge treptat sub un altfel de cer.
Pășesc pe podeaua lucioasă de piatră,
Urmând un traseu ce mi-a fost dăruit,
Iar geniul din mine, ca un câine ce latră,
E-n cușca de aur pe veci adormit
Port masca succesului, grea și lucioasă,
Aplauze primesc pentru rolul de sclav,
Dar noaptea, când liniștea-n casă se lasă,
Mă simt un naufragiu, un rest de zugrav.
Mă plec în fața unor cifre absurde,
Zâmbesc în oglinda ce-mi pare străină,
Iar rugile mele, de toți sunt surde,
Căci vând libertatea pe-un strop de lumină.
E vina de-a ști că sub degetele-mi reci
Se află o lume ce n-o să mai fie,
Prin ani fără sens, condamnat să te treci,
Să schimbi poezia pe-o biată leafă vie.
Pășesc pe poteca de alții trasată,
Urmând un traseu cu un orizont fix,
O viață corectă, dar parcă livrată
Într-un plic sigilat ca un rece crucifix.
Sunt mâinile care învață să tacă,
Să țină o formă ce nu mi-e destin,
Dar spiritul vrea bariera s-o treacă,
Să schimbe acest sec cu un zbor cristalin.
E vina de-a ști că sub masca senină
Se zbate un strigăt de aur, nescris,
Dar trebuie, mândră, sub lege străină,
Să-ngrop în tăcere un întreg paradis.
Mi-ar fi mai benefic să urlu ce doare,
Să tulbur oglinda în care m-au pus,
Dar adevărul e-o tristă ninsoare
Ce-ngheață tot visul ce-n taină s-a dus.
Rămân un actor într-o piesă amară,
Privind cum talentele-mi pier în decor,
Iar viața mea trece ca o lungă seară
În care sunt propriul meu ucigaș de dor.
vezi mai multe poezii de: teoshugs
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.