Carte Sfântă - Ioan Daniel
Poezie adăugată de: Ioan Daniel

    miercuri, 10 februarie 2016

Cât de limpede-i Scriptura
Și curată și reală
Ea ne mângăie făptura
Când avem inima goală

Dar credința încă-i vie
Căci îl vrem doar pe Hristos
Mirele din veșnicie
Din pcate ce ne-a scos

Vai ce scumpă e Scriptura
Singura Carte-a Vieții
Ce ne oferă-nvățătura
Chiar din roua dimineții

Nu e carte pe pământ
Alta asemenea să-i fie
Căci în Ea pe Mielul Sfânt
Îl vedem în veșnicie

Și prin Ea sunt azi salvați
Cei ce în Hristos se-ncred
Ei sunt binecuvântați
Căci altfel viața-o văd


Pentru ei neprihănirea
Este țintă-n veșnicie
Și ei caută iubirea
Ca ai Mielului să fie

Carte Sfântă și curată
Tu pe Isus azi ni-l dai
Să trăim fără de pată
Cu Isus veșnic în rai

Tu lumină nențeleasă
De atâți de pe pământ
Ne-ai făcut să fim mireasă
Pentru Mirele cel sfânt

Doamne noi ne închinăm
Ție astăzi scumpe Mire
Și ființele îți dăm
Căci ne-ai dat a Ta iubire
9-febr. 2016 Cluj



vezi mai multe poezii de: Ioan Daniel




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc mult de tot , Hristos sa te binecuvinteze !
Ioan Daniel (autor)
vineri, 12 februarie 2016


Mi-a facut o deosebita placere sa te citesc.
Multa inspiratie
casandra
joi, 11 februarie 2016