CASĂ DE TRECĂTORI
Casa fără suflete în ea e mai greu mormânt.
În aer cu sclipiri de ace sarcofag nu e,
doar în mare nisip de ani și de cruci împrăștiat
în etajele apei,cu flori topite.
Trecătorul a pornit din streașina vârstei,
devenit plecatul din vârful aplecat spre
rădăcina șubrezită de imaginile
unui copil ce ghicește și tace într-o
gigantică scoică cu oameni în valuri.
De ce ocolești,trecătorule,plecatule din
icoanele scurse pe pereți de plânsul unei
bunici ce caută ziua prin lada de zestre-
copac rămas în fluturarea unui apus
prin care se strecoară zumzet de albine.
Casa fără suflete,casă de trecători cu umbre îmbrăţişate.
vezi mai multe poezii de: Mihai Pacuraru