Acești oameni sunt pietre
suspendate pe albia veții...
Trece timpul peste ei,
ca o apă,
Să mă iertați, vă rog, prieteni
C-am îndrăznit să mor, dar...
Tare-am vrut să mă vedeți
cum zbor,
Alerg spre tine
de mii de ani, un gând
Stârnesc bezmetice sforțări
să nasc în colb un șarpe