Am dat noi, vremuri minunate
Simțind că vrem egalitate
Erau familii mari în sat
Acum, cam toate se despart.
Tot ce-a fost bun s-a destrămat
Pentru puțină libertate.
Ce libertate-i aia oare
Dacă nu e comunicare?
Comunicau mult în castele
Și se plimbau prea mult în ele
Stăteau la mese înainte
Acum ei stau doar în morminte
Încătușași în reci veșminte
Cu voaluri albe din dantele.
Aveau la gât pietre regale
Acum au pietre funerare
Suflau în cești cu ceai din flori
Acum se suflă-n lumânări
Cum suflă vântul lin pe mări
Și au rămas corăbii goale.
Iar eu mă plimb doar în castele
De parcă-s vremurile mele.
vezi mai multe poezii de: Roxana Nicoleta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.