Când eram mic,
seara, înainte
de culcare,
așteptam să aud
cățelul pământului.
Îmi zicea tata
să tac,
să pun capul
pe pernă
și să-l ascult
cum latră.
Adormeam mereu
înainte
și mă trezeam
supărat
că n-am putut
să îl aud.
Chiar și acum
uneori,
din ce în ce
mai rar
în ultima vreme,
îl caut
cu urechea
strâns lipită
de pernă,
dar tata
nu mai este
și, fără el,
lătratul cățelului
pământului
n-ar mai avea
nicio noimă,
chiar dacă
l-aș auzi.
Ațipesc
cu un zâmbet trist,
gândindu-mă
că tata a reușit,
chiar și de dincolo,
să mă adoarmă
și de data asta.
Iar în timp
ce eu visez,
câinele urlă amarnic,
jelindu-l pe tata
care nu-l mai aude…
Adrian Zăinescu, Cățelul pământului din volumul Temeriada, Editura Detectiv Literar, București, 2023
vezi mai multe poezii de: teodor
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.