Voinicul codrilor de aventuri fiind mânat,
A uitat de preafrumoasa ce l-a adorat.
Reîntors bătrân, un rug de mure la zgâriat.
Își avea seva din ochii ce au iubit curat.
***
Dură este încleștarea între credință și patimă.
E liana ce sugrumă, e durere infinită - inutilă.
Zdrobește-le pe rând sau primește-le împreună!
Nimeni nu știe de este trădare sau iertare.
***
Cupidon a dat culoarea roșie unor garoafe
Din sângele năvalnic al femeilor frumoase.
A săgetat inimile cu o dragoste mistuitoare
Lăsându-le să se descurce la prima încercare.
***
Adesea a rătăcit prin crâng plângând
Spunând în gând povestea vieții ei.
Nimeni n-a știut cât a iubit, cât a iertat,
Câte lacrimi a vărsat, nimeni n-a aflat.
vezi mai multe poezii de: FloricaGhigeanu