Un nomad s-a cuibărit într-un cort părăsit.
Era romantic lângă lizieră, aici i-a plăcut.
Peste ani omul a murit, adăpostul a căzut.
Aceasta a fost viața lui. El a cui umbră va fi?
***
Trecea un călăreț în goana murgului
Peste munți, păduri și vaste pustiuri.
Încotro? La ce umbră se va așeza?
Nu știu, poate el va fi umbra cuiva.
***
Soarta ne-a încredințat acestui pământ
Cu condiția să plătim tributul la sfârșit.
Tot ce-am câștigat numai lui îi vom lăsa,
Iar el recunoscător în dune ne va plimba.
***
Nimic nu e mai sacru decât miracolul vieții - copiii.
Cât de vinovați și de slabi sunt când ajung savanți!
Mărețe cuceriri! Realizează clonări și zboruri printre aștri,
Dar nu înlocuiesc Soarele cu Luna și nu redau nemurirea.
vezi mai multe poezii de: FloricaGhigeanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.