Atât de des ne-a fost în față
Acea nevoie de schimbare
Când am privit cu-acea dulceață
Acele lacrimi trecătoare.
Și-atât de împărțite-s poate
Părerile nemișcătoare
Ce au făcut atâtea state
Să se cufunde-n nepăsare.
Când s-a pierdut a nostru suflet
Lăsând frumosul să dispară
Făcându-i loc acelui urlet
Ce face munții să tresară?
Când s-a pierdut acea dorință
De a salva a noastre mări
Cu mult curaj și-acea voință
Preschimbătoare în mișcări...
Ce construiesc a noastre arte
Ce ne deșteaptă ca popor
Având inimi și mâini curate
Ce ne clădesc un viitor.
Unde-i nevoia de refugiu
Că n-avem unde ne ascunde
Și nu mai dăm niciun prestigiu
A mărilor frumoase unde.
Unde e simțul dezvoltării
Ce poartă drept la adevăr
Echilibrând natura țării
Fără idei trase de păr
N-am fost nicicând prinși la jumate
Între amor și disperare
Și nici cu pleoape-nlăcrimate
Chemând nevoia de schimbare.
vezi mai multe poezii de: Roxana Nicoleta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.