Ce știi tu, suflet, de taina lumii mari?
De dorurile aprinse, de visurile tari?
Când noaptea cade grea, și stelele se-ascund,
Tu cânți o melodie, pe aripi de vis prund.
Ce știi tu, suflet, de lacrimi și dureri?
De zâmbete pierdute, de vise efemere?
În adâncul tău, ascunzi comori neștiute,
Povești uitate-n timp, trăiri tăcute.
Ce știi tu, suflet, de dragoste și jale?
De nopțile senine, de zilele banale?
În tine clocotesc dorințe ne-mplinite,
Și vise-nlănțuite, speranțe risipite.
Ce știi tu, suflet, de viață și de moarte?
De drumuri ce se-nchid, de căi ce stau departe?
Tu ești oglinda vie a lumii ce trăim,
O flacără ce arde, în timp ce ne-mplinim.
Ce știi tu, suflet, de veșnicia clară?
De tot ce-a fost și e, de clipa ce răsară?
Ești tainic și profund, un mister neîntrerupt,
În tine se reflectă tot ce-i nespus și rupt.
Autor: Andrei Mocanu
(15.06.2024)
Toate drepturile rezervate.
vezi mai multe poezii de: Andreimocanu1
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.