Ce straniu
...
Se pierde-n zare noaptea, se duce, se tot duce,
Se-afundă-n lăstărișul puzderiei de raze,
Dezvăluind misterul, când ziua la răscruce,
Își pierde colierul din stele de turcoaze!
...
Închide cerul pleoapa, privirile-i se-nchid,
Ce stranie culoare e-n geana dimineții!
O ceață rece-astupă soarele rigid
Ce-n razele-i firave duce povara vieții!
...
Lumea nu mai pare că s-ar trezi vreodată,
Din somnul ce-a cuprins-o ca după somnifer,
Până și cerul tace privindu-ne stingher,
Doar el știe că lumea, nu doarme, ci e moartă!
...
S-au dus de mult din iarnă troienele, nămeții,
S-a dus imacularea ieșită din belșug,
Ce stranie culoare e-n geana dimineții
Și ce straniu-i omul cu grumazu-n jug!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
S-a dus imacularea...
Și care e culoarea
Ce crezi că ne pictează
Trăirea, ce trează
Natura cea umană?
Culoarea cea de toamnă?
Ina M.
vineri, 31 decembrie 2021