cerul are culoarea zorelelor - gabriel cristea
Poezie adăugată de: gabriel cristea

    vineri, 26 februarie 2021

amintirile zorelelor albastre
o fotografie veche - contururi neclare
în bătăile neregulate ale pleoapelor
àripi silențioase ale somnului prin timpul copilăriei...

după-amiază însorită
arzând pavajul lucios roșiatic cu irizații alburii
și lunga stradă a zorelelor
mă trezesc ca-ntr-un tunel de soare și
îmi simt genunchii juliți - nu-mi pasă
pășesc printre copii - doamne ce dor mi-e de toți
Luci sfrijit ca-ntodeauna cu ochi negri și triști
Romulus Aliman încrezutul care stă în casa aia
mare și frumoasă cu garduri din fier forjat
Mioara cea deșirată grecoaica cu piele măslinie
și ochi de icoană
o lume cotropită de imperiul zorelelor albastre
curgând timpul înapoi - o peliculă țăcănind
din ochiul pătrat și misterios
al balconului de cinematograf popular
- miroase a petrosin și a parchet vechi...

pășesc mai departe prin sanctuarul amintirilor
casa domnului Feldman pe care n-am văzut-o niciodată
- gard impenetrabil ca o palisadă de cetate -
îi aud doar vocea - de data asta nu vă mai dau mingea obraznicilor
case naționalizate cu etaj
terase din marmură obosită
sugrumate de expansive iedere și
trepte tocite topindu-se ca lumânările
pe care coboară avocatul Ivanovici
în costum cadrilat cu batistă la butonieră
bătrân și tras la față ca o fantasmă

demisoluri prizoniere ale mucegaiului
ferestre cu gratii metalice - nivelul bordurii e
graba pașilor proletari din zori
promenada melcilor limax de noapte
numărul 19 - covrigăria copilăriei noastre
pufăind aburul de covrigi vanilați
prin țeava ruginită ieșind ca un ciot din cărămida zidului
poartă scârțâind trepte înguste chinuite
prin fereastră o mână de femeie fără chip
- hai copii luați repede să nu mă vadă șefu'-
împarte șiraguri de covrigi calzi și aromați
ca sufletul ei dumnezeiesc pe care nu-l vezi niciodată
dar pe care-l simți toată viața
strada bucovinei - orbita mingii trece printr-un geam
dinți forfecând buza
încremenire umeri cuier și
apoi o secundă de liniște
fugim trecând pe lângă șobolanii ce fug și ei
spre canalizări zoioase

biserica grecească
palidă printre ramurile caișilor în pârg
ne așteaptă ca o mironosiță
părem rufe pe culme
așa atârnați pe gardul înalt cu țepușe
ce gust au caisele ăstea grecești
împrăștiind mirosuri de jordie popească
din depărtare se-aude un glas de geamgiu ambulant
geamgiuuu hai la geaaaamuri hai la geaaaamuri și ogliiiinzi

seara - mama făcându-mi baie în copaia de plastic
cu o carte de a lui Honore de Balzac deschisă pe pat
se-aude clar genericul de la Teleenciclopedia și
simt miros de turtă dulce - sărutul ei etern pe frunte...

cerul are culoarea zorelelor
și-un stol de porumbei rotați
îmi zboară copilăria - cu àripi zbuciumate...



vezi mai multe poezii de: gabriel cristea




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Salve, Purice Narcis-Teofil!
gabriel cristea (autor)
sâmbătă, 27 februarie 2021


Servus!
Purice Narcis-Teofil
narcispurice
vineri, 26 februarie 2021


Mulțumesc, doamnă Lucia Eniu!
gabriel cristea (autor)
vineri, 26 februarie 2021


O poezie delicată, asemeni zorelelor.
Lucia Eniu
vineri, 26 februarie 2021


Mulțumesc, domnule Emilian Lican! Am bifat căsuța cu aliniament spre stânga și nu-mi apare nicio deosebire. Probabil e din cauza softului meu vechi, de la PC!
gabriel cristea (autor)
vineri, 26 februarie 2021