”Din acest vânăt cer ciudat,
Plin, ca şi soarta-ţi, de blesteme,
Ce gânduri, om destrăbălat,
Coboară-n tine să te cheme?”
-Iubind tot ce-i întunecat,
Greu de-aşezat în loc şi vreme,
Eu ca Ovidiu alungat
Din raiul Romei, nu voi geme.
Cer sfâşiat, plin de ruine,
Mândria-mi se-oglindeşte-n tine!
Ţi-s norii dricuri care-n ele
Duc toate visurile mele
Şi în lumina-ţi prind să joace
Luciri din Iad, şi Iadu-mi place.
traducere din franceză Alexandru Phillipide
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.