Traducere de Petru Dincă
Om liber, totdeauna iubi-vei vasta mare!
Ea este-a ta oglindă; tot sufletul ţi-l vezi
În infinitul luciu al undelor ei verzi,
Căci ai şi tu abisuri nu mai puţin amare.
O-mbrăţişezi cu ochii şi braţele, răpit,
Ca-n propria-ţi icoană îţi place să te-afunzi,
Şi-a inimii rumoare încerci să ţi-o ascunzi
În plânsul ei teribil, sălbatic, ne-mblânzit.
Voi sunteţi amândoi discreţi, întunecoşi:
Cine-a pătruns, om tainic, imensa-ţi adâncime?
Cine-ţi cunoaşte, mare, comorile intíme?
Aşa de bine-ascundeţi misterele, geloşi!
Şi totuşi secoli, iată, s-au scurs nenumăraţi
De când voi fără milă şi crunt vă războiţi,
Atât de mult măcelul şi moartea le iubiţi,
Duşmani pe veşnicie, o, fraţi neîmpăcaţi!
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.