Chemarea
…
S-aude un ecou din depărtare,
Un murmur coborât parcă de sus,
Un glas șoptit, prelung, ca o chemare
A cuvintelor ce încă nu s-au spus.
…
E-o amintire dintr-un timp apus,
Când mai puteam alege acea cale,
Pe care să pășesc cum mi-a propus
Un destin ce nu credea-n uitare.
…
Iar eu uitasem de viețile în care
Ne împlineam destinele-mpreună,
Dar tu, ți-ai amintit acea chemare
De când doreai să te prind de mână.
...
Deși inima mi se zbătea nebună
Când mă priveai dulce și zâmbitoare,
Îmi apăreai atât de uimitoare,
Că mai degrabă păreai a fi o zână.
…
Și-n mintea mea mă vedeam urât
Când tu erai parcă ruptă din soare
Și nu spuneam nimic, tăceam ca mut,
Deși inima-mi bătea nespus de tare.
…
Și-am auzit apoi din depărtare
Acel ecou șoptit, ca o chemare
Și am știut că ne vom lua de mână,
Eu, noaptea ta albastră, tu, ciobul meu de lună!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.