Am obosit umblînd alandala
Prin hîrburi, dudaie şi gloate.
Demult mi-e tocită sandala
Şi moarte iubirile toate.
Acuma, la actul final,
Numai strigoii-amintirii
Dănţuie crud, rătăcind, infernal
În jur, în meandrele firii.
Cerul e şi el putred, lălîu,
Nicio salvare nu-i ţipă în creştet.
Nicio minune în ciute, în grîu
Şi Domnul e veşted.
Meschin se dărîmă, rece coboară
Visul în cripta bolnavă.
Rîme băloase, neguri omoară
Fruntea suavă.
O! naiv jucător în azur,
Flamura, slava, cocorii ucide;
Drept se ridică, sălbatec, impur
Lupul uitării cu deşte livide.
Publicată în „VREMEA”, an XVI, nr. 695, Paşti 1943
vezi mai multe poezii de: Ion Pena
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.