Clarificare
...
Privesc în jur: cine ar putea să spună unde suntem?
Unde am ajuns? În nesfîrșirea acestei nesimțitoare
preapocalipsă, unde suntem oare? Poți tu să-mi spui?
Nu? De ce? Aha, ești ocupat, trebuie să întorci carnea
pusă la grătar. Am înțeles. Nu, liniștește-te, eu nu te
pot obliga să-mi răspunzi. Poate nici nu știi, dar îți e
rușine să recunoști că nu știi pe unde te afli. Că ai mers
așa, orbește, condus de orbii care ne conduc. Vrei tu să
spui ceva? Bine, te ascult. Să nu mai pun întrebări?
De ce? Te deranjează? Da? De ce? Nimeni nu poate
răspunde unde suntem? Dar când ai ales care din orbi
să ne conducă, nu te-ai gândit că orbii nu pot conduce
niciodată orbi? Tu nu ești orb? Ba da, îți garantez eu că
ești orb. Ești orb și surd, pentru că ai urechi dar nu auzi,
ai ochi dar nu vezi, pentru că privești întotdeauna încotro
îți spun orbii să privești. Nu te-ai prins încă de șmecherie?
Ei îți spun să privești hăt departe, departe, în zare,
dar în timpul ăsta sapă gropi înaintea ta. Și tu mergi,
dar dai în toate gropile săpate de ei înaintea ta.
Nu ratezi una. Altcineva! Hai, curaj! Nu-mi poate spune
nimeni uinde ne aflăm? Dar dumneata, orbule care
mâni turma oarbă pe drumul ăsta, îmi poți spune măcar
încotro mergem, dacă unde suntem nu știi nici tu? Nu?
De ce nu-mi poți spune? Pentru că tu mâni turma pe unde
ți se spune? Ți se spune de către cine? De cineva puternic
din afară? Aha!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.