Clopot de alb, de verde - Dragoş Niculescu
Poezie adăugată de: Dragos Niculescu

    marţi, 06 martie 2018

Ȋn fond, şi eu, iubito, sînt tot un ghiocel,
Pierdut pe-un cîmp ce-şi poartă ruina de zăpadă,
Ȋn sufletu-mi iernatic port primăveri de miel,
Pe ochiul meu de viscol vor muguri albi să cadă.

Privesc incert dezghețul, căci sînt bolnav de frig,
Ies din pămînturi totuşi ca sol de împăcare
Şi-ncerc, cu glas de-omături, din iarbă să te strig,
Căci trupu-mi prinde aripi din razele de soare.

Vecin cu două vreascuri, suav te-aştept să vii,
Topita nea ca sînge îmi trece prin tulpină
Şi-acum, cînd naşte firea, simt frunze ruginii
Cum ți şe-aşează-n calea de dragoste şi vină.

Sînt ghiocel vremelnic, ce trage spre-napoi,
Sînt floarea sfintei umbre ce linişteşte viața,
Sînt condamnat la frigul curat din amîndoi,
Ȋmi simt ca pe-o ninsoare şi-un foc aprins verdeața.

Trecut-a înc-o iarnă… Ce faci? Pe unde eşti?
Hai, vino în lumina de primăvară nouă,
Dar nu, o, nu îmi smulge din bulgării lumeşti
Cereasca mea sămînță şi lacrima de rouă!

Te-aştept pe-un cîmp, iubito, sau margine de drum,
Te-aştept la o răscruce de țipăt şi-nviere
Ca o minune verde, născîndu-se din scrum,
Ca alb stindard şi clopot bătînd peste tăcere.



vezi mai multe poezii de: Dragos Niculescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Te-aştept pe-un cîmp, iubito, sau margine de drum,
Te-aştept la o răscruce de țipăt şi-nviere
Ca o minune verde, născîndu-se din scrum,
Ca alb stindard şi clopot bătînd peste tăcere." Pretuire!
Agafia
marţi, 06 martie 2018