Coborârea
Am uitat să vă spun ...
Am început să vorbesc cu iarba, cu florile, cu pomii, cu pomul acesta care m-a chemat şi eu m-am dus şi m-am plimbat prin el, ajungând până sus, în ultima ramură de unde mângâiam cerul, un cer pe care îl cunoşteam, un cer pe care l-am purtat în mine de când m-am născut şi mă întrebam cum a ajuns el acolo, drept lemn mişcător cu palmele împodobite de frunze născând visuri colorate pe care le las să cadă în iarbă, neştiind niciodată de câte ori am învăţat o bucată de lut să vorbească, neştiind niciodată dacă fruntea unui basm a fost înfiorată de aerul viu dintre mine şi foc.
Şi-am coborât pe neliniştea pietrei într-o durere de slavă, având inima crăpată adânc, până la copilărie ...
vezi mai multe poezii de: Alexandru Ciocioi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Profunde gandurile tale de aici.
matilda
marți, 20 septembrie 2016