Roze surori îmbrățișând cireșul,
Ce-i încă crud în verdele din rămurele,
Colier din perle de pământuri,
Poartă azi reginele la albe gâturi.
Stânjenei în poartă antică,
Viloletul și-l răsfață parfumând;
Cad lumânări aprinse din ceruri,
Temple ciobite de corbii negri.
Lupii i-am îmblânzit cu glasul,
Nins albastru în blana lor,
Și-o cenușă se prelinge,
Printre casele de lotuși.
Azi mi-e mersul răsfățat parcă-i umblet
Vișiniu. Liliacul somnoros își lasă
Ramurile-n jos să-l culeg în cale,
Dulce desfătare a movului hazliu.
Altu-i alb bătut în cruci,
Floarea lemnului uscat. De te-apropii,
Ori te duci glasul florilor asculți,
Ca năluci-n boboc cu năframă de foc.
Pomul brun își scutură petala,
Țesând pământului covor purpuriu,
Numai cine are ochi din valuri
Lungi le poate-nspuma tainicul fior.
Curg în văi apele ca zbor de lună,
Line ape de izvor, le ating cu tălpile
Și mi-e rece și mi-e cald când mă udă
Încetișor. Numai ceața-i de vină pentru
Tremurul din nori.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.