Costelaţii
În noaptea asta scriu pe cer,
că pasul meu e prizonier,
aici, pe-acest pământ
şi doar privirea şi visarea,
călătoresc din închisoarea
în care încă sunt.
Voi scrie-n gând, unind trei stele
şi-apoi voi desena spre ele,
un pas de uriaş, făcut,
de la luceafărul de noapte,
până la calea cea de lapte,
pe cerul nopților, tăcut.
Constelaţii-n care zborul,
poartă-n stele visătorul,
stele care-ntr-o sclipire
lunecândă spre pământ,
se transformă prin unire,
într-un gând purtat de vânt.
vezi mai multe poezii de: sorina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.