Contemplare
Cu mintea-ndreptată spre culmi infinite
Pătrunsă de gânduri, ce sunt mărginite,
Cuprins de-adoraţie spre ceruri privesc
Şi-n largul iubirii,... mă simt cum plutesc
Spre culmi ale gloriei, ce-s neînchipuite.
Meditând la puterea care-a creat toate
Prin Cuvântul cel veşnic, din eternitate,
Mă prostern cu respect şi duhul înfrânt
Aşteptând umilit un răspuns din Cuvânt,
Faţă de misterele, ce-au fost cercetate.
Din veacuri nescrise, ce-aduc veşnicia
În ce-ai creat Doamne, se văd măreţia,
Şi tot ce-a prins viaţă, la glasul vorbirii
Spre slava-Ţi Divină, duc sensul iubirii
Prin dragoste-aprinsă arzând ca făclia!
O! Planeta albastră cu munţi si oceane,
Cu fluvii de-argint,... ce curg diafane,
Ne vorbesc de strălucirea creaţiei Tale
Cu flora-i şi fauna-i, în cânt de-osanale
Slăvindu-Ţi puterea, fluidă-n canoane!
Tot cerul cel splendid şi-ntreagă natura,
Prin soarele mândru ce-şi varsă căldura,
Şi Luna argintie, şi stelele, luminând mii
Se scaldă-n iubirea-Ţi, venind din vecii
N-au sfârşit niciodată, rânduită măsura.
Când toate-ai creat, în forme complete
Şi legi şi hotare, le-ai hotărât înţelepte,
În a şasea zi, din prea-ntinsa-Ţi lucrare
Tu ai făcut şi-omul prin sfânta-Ţi suflare
Aşezându-l din iubire, pe sfintele trepte.
Fiinţă creată... cu-o-nţelepciune senină,
La chip semănând cu persoana-Ţi divină,
Cu caracter drept, spre ascultare expus
Ca o coroană-a creaţiei ca rege l-ai pus
Să guverneze iubind, cu putere deplină.
O făptură minunată după un plan stabilit,
O altă invenţie, nouă, din tot ce-ai zidit,
În Universul fără margini, deja existent,
Omul, el a fost minunea, cercetată atent
De lumile celelalte, ce prin har l-au privit.
Reprezentant investit al planetei pământ
Era în veci onorat, de tot cerul preasfânt,
Şi-un viitor luminos, el avea drept înainte
Însuşindu-şi idealuri, nebănuite de minte
De integru rămânea ascultând de Cuvânt.
Frumosul Eden, era ca model, mărturie,
Când omul se înmulţea, aveau să mai fie,
Şi alte Edenuri, prin Cuvânt iarăşi create
Cu pomi fel de fel, plini de roade bogate
Viaţa-nveselindu-i, prin veşnica-i bucurie.
Dar n-a fost ca să fie, suirea-n progres
Din cauza neascultării, căzând în regres,
Puterea, de a îndeplini, voinţa-Ţi divină
Era strâns legată, de ascultarea deplină
Spre veşnicia promisă-n viaţa-i de mers.
În cursa, hipnotic întinsă în marea ispită
Cu glas omenesc, dintre ramuri vorbită,
Puternicul Lucifer, ce-n cer fusese învins
A pus capăt vieţii, ce-n moarte s-a stins,
Pân' vor trece mileniile spre a fi-ntregită.
Mulţime de secole, au trecut şi s-au dus
Până la împlinirea, ce Doamne, ai spus,
Ca viaţa din nou, să-şi recapete sensul
Şi omul greşit, să-şi îndrepte iar mersul
Crezând în salvarea... prin Domnul Isus.
La vremea împlinirii, celor patru milenii
De muncă şi de trudă şi rugă-n vecernii,
La Tronul preasfânt un orologiu-a sunat
Şi singuru-Ţi Fiu, prin Duh S-a-ntrupat,
S-aducă reîntoarcerea din păcatul iernii.
Asemenea omului, S-a născut şi-a trăit
În lumea de patimi, ca om, la fel ispitit;
Sămânţa promisă, făgăduinţă-a căderii
A dus lupta crâncenă, cu prinţul puterii
Şi l-a-nvins în moartea, care l-a zdrobit.
Prin jertfa cea mare, la crucea Golgotei,
Prin piatra cea grea de deasupra grotei
Ce-acoperea trupu-I, depus în pământ,
A biruit moartea, cu-al ei crud mormânt
Când vrăjmaşul a forţat la apogeu nota.
A spus morţii: - NU! în dimineaţa-nvierii,
Ducând vestea bună, spre culmile zării,
Ca-ntreg Universul, de bucurie cuprins
Să tresalte-n cântări, că Hristos a-nvins
Plătind la Calvar... preţul răscumpărării.
Dar trebuia să mai treacă zile şi mulţi ani,
Pân-ce sub picioare,... pe îngerii satani,
Tu Doamne-I vei pune, obţinând victoria
Ca s-aibă în veci Fiul toată slava şi gloria,
În veşnicia cea sfântă, fără de duşmani.
Când marele-nvins ultim va fi fost Lucifer,
Heruvimul puternic ce-a stârnit sus în cer
Răscularea cea mare prin a sa-mpotrivire,
Atunci, va fi timpul, de-a domni în mărire,
Atunci Veşnicia, va intra-n veacul aurifer.
Contemplând veşnicia, prin prisma iubirii
Universul superb, va da glas desăvârşirii,
Pentru pacea eternă, prin liniştea dulce,
Ce-a fost cu putinţă,-n jertfirea la cruce
Îndepărtând ingerinţa din calea mântuirii.
Flavius Laurian Duverna
27 octombrie 2006
vezi mai multe poezii de: Duverna
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu recunoştinţă pentru Site-aflat şi această posibilitate de a da slavă Bunului Dumnezeu!
Duverna (autor)
marți, 08 septembrie 2015
Frumos! Admiratie si stima!
oana
luni, 17 august 2015
Continuati sa contemplati vesnicia prin prisma iubirii de Dumnezeu pentru ca rezulta compozitii foarte frumoase si care ne bucura pe noi , cei care le citim.
stomff
luni, 17 august 2015
Mulţumesc pentru comentariu şi totodată pentru aprecieri!
Cu multă stimă şi mult respect!
Duverna (autor)
luni, 17 august 2015
Superbă poezie, încît m-a făcut sa o comentez şi să-ţi trimit aprecierile mele
teo.cristian
luni, 17 august 2015