Copacul plin
...
Am văzut un copac fără frunze.
Părea atât de gol dar de fapt era atât de plin
Cu poteci de destin, pentru un singur actor
Într-un singur rol, actor ce-ar înțelege
Că acest copac ce pare gol și-al nimănui,
Este destinul lui și poate-alege
Pe unde merge dacă poate-nțelege,
Doar dacă poate-nțelege,
Și-aceasta e lege!
...
Ramuri goale-mbietoare
Îl așteaptă. Calea nu-i dreaptă
E-ntortocheată, e deocheată
Și-nșelătoare, că fiece ram
Se vrea străbătut și călcat
În picioare!
...
Păsări îl ispitesc pe călător
Și sunt cu duiumul,
În unicu-i rol de actor,
Să poposească la odihnit,
Să uite de drumul
Pe care-a pornit,
Să rămână și el
Un biet actor rătăcitor!
”Copacul plin”-pictură de Sorina Hăloiu
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.