COPILARIE FĂRĂ MOȘ NICOLAE
Revăd copilăria mea
Într-un sat uitat de lume,
Unde „Moșul" nu ajungea
Cu daruri din sfânt renume.
Drumul era prea lung și greu
Să vină „Moș” cu sania,
Că se împotmolea mereu
Și în zadar strădania.
Dar nuielușa nu lipsea
Niciodată de la ușă,
Să-mi amintească viața grea,
Când mă-ncălzeam la cenușă.
N-aveam ghete lustruite,
Drum prin legendă să parcurg,
Purtam haine peticite,
Iar noaptea începea-n amurg.
Mai aprindeam din când în când,
Câte-un muc de lumânare.
Doream să vină mai curând
Lumina-n zori, de la Soare.
Voiam cizme și ciorăpei,
De dulciuri, nici nu mai vorbesc…
Să fiu precum vecinii mei,
Ce se mirau din ce trăiesc.
Scrisori peste scrisori scriam,
„Moșul" de mine să știe.
Eram cuminte și-nvățam,
Bine să-i spun poezie.
Dar nu venea, cum mi-era drag,
Simțeam inima de piatră,
Îmi curgeau lacrimi în șirag
Și vântul urla în vatră.
Speranța mi-a încărunțit
În rugăciuni și gândul bun,
Că „Moșii darnici” n-au venit,
De Nicolae sau Crăciun.
Ajungând mamă de copii,
Ghetuțele lor pregăteam
Pentru dulciuri și jucării.
Prin ei, visul îmi împlineam.
Maria FILIPOIU
vezi mai multe poezii de: maria.filipoiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.