Copilul meu din perla mării - simona ana
Poezie adăugată de: simona ana

    miercuri, 18 august 2021

Copilul meu din perla mării





Copilul meu cu ochi ca marea,  adâncul limpezind în ei,

Te văd surâzător și darnic,  înmugurind un vis cu zmei,

Cu zâmbetul îmbelșugat,  șăgalnicul tău gând coboară

Să umple casa cu cerdac,  din spuma mării,  o comoară;



Copilul meu cu strașnic grai,  comoara mea de datini plină,

Ești azi o rouă dintr-un basm,  al mării inimi,  o gondolă,

Venirea ta eu o păzesc în șoapta pântecului, vie

Îmbrățișări ce îi vei da,  luminii când va fi să fie;



Copil frumos,  îmbujorat,  de zâmbet înmuiat în gene,

Culoarea ochilor strămoși,  suspin al mării efemere,

Te chem în vers,  în pragul serii,  pe-acest meleag de simfonii

Din cântec zămislit ca marea, șirag de perle să îmi fii!



vezi mai multe poezii de: simona ana




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Încercați să editați postarea, aveți spații între rânduri și e îngreunată lecturarea.

Culoarea ochilor strămoși... ?
Cu drag!
Adina Speranta
miercuri, 18 august 2021