Te văd ca pe-un mărgean cu genele cărunte,
Cand spuma mării Îți curge pe obraji...
Te joci cu algele c-o sferă-grăunte
Iar eu-mi pansez un naufragiu azi.
Lucește malul de parcă-i lustruit cu lac,
Iar barca mea devine ca de ceară;
Îmi pari pe ghiol o umbră grea de dac
Ce-mi învelește bolțile c-o seară.
Așa am ajuns, fantasmă peste sete,
De când te-aștept să mă săruți pe ape..
Să-ți nasc doi fii cu albastre dese, plete,
Să-i botezăm în must, să se adape...
Dezbrac veșmântul a tot ce-i omenesc,
Cu vâsle de argilă, *naintez spre nemurire;
Simt cum mă spală viața și întineresc,
Strecoară prin zăbrele o mână de mistere.
Verzi ochi înlăcrimați și blânzi mă înfioară!
Barba ta sură mă adâncește-n boală...
Căci pentr-un fir de păr al ei, aș plăti a mia oară,
Dar pentru întreaga față mă lepăd de greșeală!
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.