Şi totul se duce. Şi totul dispare.
Rămâne o ceaţă şi peste hotare,
E totul trist şi marea e moartă,
Arhanghelii se spânzură în şoaptă.
Eu stau pe-o scândură fără vlagă,
Şi-mi urăsc ochii ce-au văzut în baltă
Chipul meu, ce-mi pare cenuşă,
E scrumul lăsat de o ţigară ascunsă.
Cad ploi cu acid sulfuric peste noi
Şi totul dispare. Rămân toţi goi.
E cerul suferind de cade-n groapa adâncă
Şi urlă, şi plânge, şi plâng cu nostalgice ploi.
E totul trist şi omul nu mai poate,
El plânge amarnic, se sinucide în noapte.
E noaptea o piesă din puzzle-ul morţii,
Iar omul pionul damnat în mrejele sorţii.
Şi totul se duce. Nimic nu rămâne,
Iar eu nu pot să mor, mă trec fiorii zilei de mâine.
E ploaie şi noapte, eu sunt un trist de la gara din sat,
Şi nu pot să mor, eu zbor veşnic precum un corb damnat.
vezi mai multe poezii de: Razvan Poschin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Pentru început mi-aţi face plăcere dacă aţi defini poezia, din punct de vedere subiectiv.
Rime simple folosea şi Bacovia şi uite că a ajuns cel mai important simbolist român.
A fost o întrebare ironică, nu?
Cum aş putea scrie ceva şi să nu-mi placă?
Versul alb l-am descoperit după ce am scris această poezie.
Vă mulţumesc pentru părerea dumneavostră sinceră. Orice critică e bine venită atunci când este spusă just, fără ranchiune etc.
Razvan Poschin (autor)
marți, 07 iunie 2016
Dragul meu confrate, ți-am citit poeziile anterioare in vers alb și îți spun cu toată sinceritatea că postarea de față eu nu o pot numi poezie. Sfatul meu este să rămâi la versul alb unde ai dovedit că te descurci mult mai bine.
Aici ai probleme grave de ritm , de măsură, de rimă...În strofa a treia ai trei versuri care rimează și folosești rime simple ( noi, goi, ploi).
"E ploaie şi noapte, eu sunt un trist de la gara din sat"...
Ție îți place acest vers? " un trist"? ...
Te aștept cu versul mai copt...
Deocamdată NU!
CRITICUL BLIND
marți, 07 iunie 2016