Am virsta christică, sfirşit de secol
mă soarbe gohul vremii înapoi
e viața mea cenuşăreasa morții
ținută-n dreptul peșterii de voi
Invăț să gust din toate, să mă mistui
cu ode-n metru antic mă-nfăşor
în părul meu a prins să înflorească
un liliac albit de-atîta dor
Port tragedia pinilor de munte
ce-au eşuat într-un ocean de orbi
tu, daimon rău, mîndria mea nebună
în ce prăpastii de ghețari mă sorbi ?
La urma urmei, ce frumoasă-i lupta
chiar dacă-i strîmbă uneori, și grea !
chiar dacă mori cu dreptul tău în brațe
chiar dacă ei şi-atunci te-or profana
Aşa precum e scris, să se întîmple !
s-or împlini scripturile în veac
eu știu că n-am greşit în fața țării
chiar dacă astăzi mă siliți să tac
Imi pregătiți de-acum o moarte lentă
ați mai făcut-o şi cu alții, ştiu
imperiul infiltrat ca igrasia
îşi cere jertfă cîte-un spirit viu
Şi s-ar putea cîndva să mă răpuneți
deşi va fi destul de greu, vă jur
eu am în spate mînăstiri şi codri
și siglele romane împrejur
Am în pămînt un neam de oseminte
şi altul sus, la fel de numeros
în cleștele acesta cine intră
e sfărîmat năpraznic, os cu os
Nu vă jucați cu pămîntenii țării
sînt buni și blînzi, dar nu mizați prea mult
destule patimi ne-au rănit mindria
şi ne-au spurcat lăcaşele de cult
Prea mulți ne spulberară în copite
pămîntul ca un mire fermecat
și aurul l-au ruginit cu sînge
și pîntecul fecund l-au ulcerat
Lăsați această țară să rodească
să-și coacă pîinea, vinul să şi-l bea
să-și crească pruncii fără de prihană
și viitorul cum şi-l știe ea
Nu scuturați voi roua de sub mierle
nu veștejiți făpturile la flori
în numele a căror drepturi sacre
parlamentați și vă simțiți datori ?
Nu-i cal troian cabala voastră neagră
e un poney de bilci, trăgind la dric
istoria nu are nici o roată
nu mai puteți întoarce, deci, nimic !
Mai bine v-ați întoarce voi acolo
de unde luați arginții putreziți
noi stăm din veac la cina cea de taină
voi luați cîte-o gustare, și fugiți !
Vă zic o dată pentru totdeauna
nu sîntem colonia nimănui
de şerpi și de căpuşi fanariote
sîntem de-acuma pînă-n gît sătui
E timpul, cred, să isprăviți o dată
cu lenea și şantajul cunoscut
au suferit și alții chinuri grele
şi-au luat-o de la cap, și au tăcut
Plecați-vă trufia, puneți mîna
pe plug şi sapă chiar, că n-o fi foc
dați ascultare spiritului țării
și-acestor oameni fără de noroc
Eu vă blestem prin gura celor simpli
înconvoiați pe dealuri şi cîmpii
sînt robii muncii şi copiii țării
pe care voi îi vindeți, zi de zi
Ei nu știu toți prea bine ce se-ntîmplă
ei trag la jug, nădăjduiesc şi mor
in timp ce saltimbancii şi irozii
țes conjurații împotriva lor
Pe capul vostru și-al seminței voastre
să cadă veşnic sîngele străbun
fiți blestemați pentru aceste crime
pe care-aş vrea s-apuc să le răzbun !
vezi mai multe poezii de: Corneliu Vadim Tudor
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.