EPISTOLA UNUI MARTIR DE LA MĂRĂŞEŞTI
CĂTRE TRĂDĂTORII DE ȚARĂ
Înspumată-i patria de sînge
cucuveaua țipă a destin
preacinstita maică mă așteaptă
la spălatul grîului să vin
Lîngă rîu se înălbeşte pînza
strugurii la noapte vor plesni
este timpul nunților nebune
pentru mine-i cea din urmă zi
Pentru mine clopote de jale
vor trăgea-n biserici patruzeci
cît va fi pe lume Miorița
noi de tineri vom muri în veci
Amiroase grîul a colivă
pînza cade-n giulgiu orbitor
cît de mult îmi este dragă viața
iar acum va trebui să mor
A intrat o sabie în țară
veneticii ne-au prădat din nou
fiece plugar – umil adoarme
și se scoală-n zori de zi erou
E un soare militar pe creste
țara-i la strimtoarea cea mai grea
hoții parcă sint fätați de ciumă
din ce caste corbii vor cina ?
Rîu de sînge s-a prelins din biblii
moartea ne-a dat ultimul sărut
doamne sfinte şi cerese părinte
iată că pe-aici nu s-a trecut !
Iată că pe-aici va fi iar pace
rănile se vor tămădui
cînd veți fi primit această carte
petrecut voi fi dintre cei vii
E-un ocean de oase în adîncuri
insule de cruci au răsărit
pentru cine voi muri eu oare
dacă voi uitați ce-am pătimit ?
Pentru ce blestem şi nedreptate
irosită-i astăzi viața mea ?
Ieremia Golia de-a pururi
flambura cu vulturi va trăda
Noi lăsăm o Românie Mare
voi urziți la destrămarea ei
cum pot oare, doamne, să se nască
vipere dintr-un popor de lei ?
Ne-nghețară oasele-n tranşee
întru slava limbii din bătrîni
voi o tîrguiți prin Europa
vi-e ruşine că sînteți români
Nu vorbesc de liftele de-afară
și de cîrcotaşii fără neam
fiecare-şi va primi răsplata
eu cu voi, românii, am ce am
Aferim, homunculi fără țară
epigoni ai falei strămoşeşti
voi, ce vă-nchinați la idoli stranii
mai veniți și-n cîmp la Mărăşeşti
În puterea nopții v-aş aduce
să vedeți cum pîlpîie lumini
bocitoare antice cum cîntă
datinile noastre de creștini
Păsările verii vă-nfioare
în auz vă fiarbă geamăt blînd
şi-o măicuță cu un brîu de lînă
rătăcească jarăşi întrebînd
Sevele pămîntului vă-mbete
să mustească-n ierbi esențe tari
fecioria stelelor rodească
salbe argintii de icusari
Învieze numai pentru-o clipă
gurile flăcăilor de scrum
ca un tragic cor să biciuiască
pacea voastră lașă de acum
Noi murim cu patria pe buze
mai înalt onor nu poate fi
intr-o vreme tot mai ticăloasă
fără țară nu puteți trăi
Nu batjocoriți aceste jertfe
idealul patriei sublim
nu ne pîngăriți mausoleul
încă mai putem să vă oprim
Încă mai avem ulei în oase
ochii noştri încă-s torțe vii
zguduit de lacrimi şi de sînge
va crăpa pămîntul într-o zi
Şi tîrîți veți fi la judecată
vă veți spovedi ca scoși din minți
vînzători de țară și de datini
iude apostate cu arginți
Inghițiți veți fi de vii, cu toții
eu sînt solul marii răzbunări
inima să vi-o mănînce cîinii
trădători ai sfintei noastre țări
Noi vă așteptăm, urmaşi ai Romei
mai veniți și-n cîmp la Mărășeşti
poate vă va umple de ruşine
tragedia ființei româneşti
Oare cum nu v-a trezit la viață
tîlcul trist al pildelor de ieri ?
într-o lume federal-şovină
noi vom fi eternii zilieri
Inima îmi este îndoită
vă blestem, şi parcă aş spera
cine, totuşi, a trădat o dată
știu că pîn'la moarte va trăda !...
vezi mai multe poezii de: Corneliu Vadim Tudor
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.