Prietene mai tînăr, dă-mi mîna ta și taci
să ascultăm cum curge izvorul în cadență
înfiorate raze tes aur prin copaci :
vorbeşte fiul Țării despre Independență !
În epoca aceasta de frămîntări dantești
cînd flamurile cinstei sînt prea adesea rupte
aici, în sanctuarul durerii româneşti,
un om se îndîrjeşte să spere și să lupte
Iar țara îl urmează cu-ntreagă ființa ei
prin el vorbesc tribunii care-au muşcat pămîrtul
şi oastea calcinată a puilor de lei
îi binecuvîntează din Pantheon cuvîntul
Şi ca un antic menos care îi dă puteri
istoria îl face să-și poarte demn povara
el nu-și va lua cuvîntul nicicînd și nicăieri
vorbeşte fiul Țării, vorbește însăși țara !
N-avem nimic pe lume mai nobil și mai sfînt
decît cuvîntul care ne poartă Idealul
Independența este înaltul jurămînt
ce leagă-n veci Moldova, Muntenia, Ardealul
Nu vrem ce nu-i al nostru, n-avem ambiții mari
respingem şi protecții, și milă dinafară
sîntem un neam de oameni cinstiți și gospodari
vrem doar dreptate-n lume și vrem belşug în para
Independență-scrie pe lujerul de crin Independență-cîntă pădurile de grîne
atîtea generații care se trec şi vin
zidesc Independența scripturilor române
vezi mai multe poezii de: Corneliu Vadim Tudor
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.