PAVANĂ PENTRU COPIII SĂRACI AI LUMII
Eu am văzut cum se smereşte cerul
Răsfrînt în ochii de copil sărac,
Pavat cu nuferi şi cu îngeri negrii
El putrezeşte ca un fund de lac
Eu am văzut ce monument de milă
E gheata ruptă. Straiul peticit.
Cum trec prin ele plumbii unui viscol
Precum printr-o paragină de schit.
Eu am văzut cum dă năvală pîinii
Copilul ghemuit pe la pomeni.
E cea mai blestemată cruciadă,
El, cel mai fericit din pămînteni
Eu am văzut halucinanta stampă
Mizeria în stare pură, deci
Fierul roşu să-mi pice zilnic
În inimă de secol douăzeci.
Să nu-mi vorbiţi de legi şi omenie,
De mari civilizaţii galopînd.
Eu va arăt la margini de oraşe
O umbră albă de copil flămînd
Roşiţi cît mai e vreme, şi se poate,
Puneţi cununi pe craniul lui chilug,
Aduce-ţi-l ca pe un pui de fiară
În casa voastră plină de belşug
Lăsaţi-l să se bucure în voie
Să fie prinţ în viaţă, doar o zi
Şi veţi vedea atunci, că-i mai destoinic
Ca îmbuibaţii voştri de copii.
El e spartanul ce-a dormit pe pietre
E mucenicul biciuit de spini.
N-a mai vărsat o lacrimă de-un secol
Prea-înţelepţi sunt anii lui puţini.
Făclii neînsemnate are-n suflet,
Tresare-n somn, de basme şi dorinţi.
Îl sperie sudalma şi trandreţea,
E mai bătrân ca bunii lui părinţi.
Pe el se aşează roua primăverii
Şi bruma groasă a atîtor ierni.
Batjocorit de ursitoare
Urcă Golgota condamnaţilor eterni.
E pedepsit statornic, fără milă
Decât aceea de a se fi născut.
Trecut cu jugul secetei în spate
El n-are viitor. Şi nici trecut...
Umilitoare-i Doamne sărăcia
Cumplit e semnul ei din zodiac
Şi nu-i nimic mai tragic, decât cerul
Răsfrînt în ochii de copil sărac.
Corneliu Vadim Tudor
vezi mai multe poezii de: Corneliu Vadim Tudor
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.