Lucioase păduri de fagi...
Se topește aerul plictisit de atâta zbor printre coji;
O adiere se toropește-n vânt,
și verdele-mi șoptește în graiul uluit al amețitoarelor frunze;
Îmi pare totul întâlnit în clarul de oglindă
al fântânilor argintii și văd cum se adapă
din mine cornute, negre călugărițe.
Ascult atingându-se-ntre ele rămurele
atât de crude încât simt seva cum țâșnește
printre gene.
Mi-e umbletul înșiruit pe poduri de argilă albă
precum pana unei păsări halucinante.
Se disipează-n briză fiicele luminii devorând
curcubeie ce-și ondulează focurile;
Eu, delirul unui paradis pe-o aripă de pasăre
prăfuită, contemplu zei de ceață
în grădini cu lilieci albaștri.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.