doar tristețea-
unor triluri de privighetoare
atinge
vârfurile plopilor.
abia simțit, vântul
mătură urmele celor ce-viețuiesc
în morminte.
*&*
scântei- dintr-o păpădie-nspicată,
duc
spre sălașurile îngerilor
mirezme-mbătătoare de pini.
marea întinde pe
rogojini de nisipuri
solzi aurii.
*&*
șiruri de păsări
dispar
într-un văitat de tilinci.
plin de flori,
socul
adumbrește
cornul de lună.
*&*
briza
mănă departe
puful de salcie
apele-n clocot,
soarele se zbate,
puișorii de rață
anevoie se disting.
*&*
crepusculul, pe dealuri,
a aprins scoarțele
cu râuri și cu flori.
un țipăt scurt,
aripa unui sticlete speriat,
m-a atins .
*&*
aproape de acoperiș,
iasomia
a-ncremenit într-un zâmbet de flori.
tărziu acasă,
despovărați, sorbim
împreună
ceaiul de tei.
*&*
zi de marți însorită,
iar
obrajii-ți sunt colorați,
tot mai intens,
în flori roșii de cyclamen.
ce mult ai zăbovit,
în călătoria ta,
spre mine!
*&*
adiere de seară,
faldurile perdelei
se ondulează
ușor.
afecțiunea ta
blândă și mișcătoare
se revarsă într-o
mireasmă de crini.
*&*
câmpu-i
plin de mușețel înflorit-
ca o aducere aminte
de prima-mbrățișare
plutind
pe undele unui vechi cântec
buruiana de leac...
*&*
atingându-mi creștetul,
degetele tale-mi-ncurcă visele.
pe unde voi mai colinda?
în jurul nostru-i
doar un tor de lumină.
umbra, tremurătoare a lunii,
mângâie
bolta de iasomie.
*&*
oglinda-nfiripă
o stranie simetrie,
față de un invizibil reper.
dacă-n oglindă
se reflectă o altă oglindă:
adevărul din spatele faptelor e
dezvelit;
sau rădăcinile tainei
străpung
alte dimensiuni ale existenței.
*&*
pe pat,
printre perne brodate,
un firicel de lumină
o punte
ridică spre cer.
luna,
cu-alaiul ei de stele,
grăbită străbate
cătun după cătun.
*&*
privirea-ți dojenitoare
a desenat
un stol dansator de grauri,
un fel de nor cu reflexe de-ametist,
să mă bucure.
amurgul
transformă , cu bagheta-i de vrăjitor,
tristețea
într-un fluture auriu,
să-l prindă , ca pe o agrafă-n,
părul tău arămiu.
*&*
prin marea dezlănțuită,
vâslim, vâslim,
doar, doar, vom vedea
țărmul.
fără Dumnezeu,
singurătatea-i
o armă de descompunere, de anihilare
a simțămintelor
omenești
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.