Cu pași ca undele de vânt înspre nămeți cenușile-mi port,
Pe strada sângelui și-a smoalei când coji de cer adun de jos;
Doar romburile, unghiuri milenare,-și cern vecernii peste smalț
Tocite, carafele cu apă, îmi dau să beau din pumn de dafin.
În porți de plută mă opresc și sângele îmi șterg,
Cu-o batistă albă, învăluit samovar de lapte,
Ard candele-n amintiri de negru și de alb, inimi gemene de șoapte;
Te văd trecând din nou, obscure planete...
Semiîntunericului casă, uscăciuni matinale, par vulturii lui Prometeu.
Azi soarele mocirlos își pune mască și strălucește arămiu;
Un rol, dintr-o piesă dacică, antică, se arătă pom înconjurat de-un curcubeu,
Și-un rai mai alb decât zăpada se nalță în ochii mei de zee și țes în urmă:
Timpul, carafele de apă ce îmi afumă hârtia cu biblioteci de râpă.
Un stăvilar din pietre mici de foc îmi este acoperământul,
Când trestii croșetează bleu coroană, delfinii trag imense clopote.
Mă sui în portocal cu crinii mei subsioară, roșii inimi din pământ de ceară;
Șterg al neamului barbar și-al meu nume,
Când buze roze mi se închină c-un inel mărunt de fum.
Pe glezne o barză se împlântă și ghiocei din țurțuri lungi, ondulați,
În bucle se agăță precum o semnătură pe-o prefață nouă,
Ciocolatiu altar dintr-un semiîntuneric răzleț.
Prin spații ciufulite de soare cresc roți sub azurii flori.
Un sângeriu trunchi de stejar se dă în lături,
Trece un șarpe măreț, cresc stâlpi albaștri în grădini de ceruri;
Îmi sprijină cocorii, pe-o mansardă uriașă de sobă,
Un brad se despletește de crengi în formă de cruce,
Si-un fum plăpând îmi șoptește: ,, Știam deja..."
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.