CU PICURI DE PLOAIE
Motto:
" Ca lacrimile cerului cădeau picurii ploii "
- Poveste de trezit adulți - Paul Sava
În vremi deocheate,
doar cerul mai poate:
Să spele păcate.
Să curețe zarea,
s-aducă vigoarea,
la toată suflarea.
Cu ploaie peste natură,
cu ploaie peste făptură,
s-o curețe de ură.
Cu picuri de ploaie
căzând în șiroaie
pământul să-nmoaie.
Cu ploaie să ne spele,
de toate cele rele,
pe noi ființe rebele.
Cu picuri de ape
ce vin să adape
natura-n etape.
Cu ploaie curată,
pe lume lăsată,
izbânda s-arată.
Dar ploaia se lăsă,
mereu așteptată,
și când se arată:
Cad lacrimi de ploaie,
cad picuri șuvoaie,
când cerul se-nvoaie.
Alexandrina Spânu - SPERANȚE
vezi mai multe poezii de: spanualexandrina