Două suflete pereche,
priveau în oglinda veche
admirându-se-n tăcere,
visând la „Luna de miere”.
Ea, suavă si gingaşă-i arunca
priviri poznaşe,
cucerind bărbatul care
o dorea cu-nfrigurare.
El ştia prea bine ţelul
și gândea să-i dea inelul,
cumpănind clipa în care
să-i fure o sărutare.
Pe o ferăstruică mică,
intră-n zbor o păsărică,
în jurul lor se roteşte
și voioasă ciripeşte.
Profitând de întâmplare
Ea-l cuprinde cu ardoare
și-l întreabă visătoare:
„O fi semn sau o-ntâmplare?”
„Tu ce-ai vrea, iubita mea?
psărea mi-a dat ceva”...
și-i pune sfios inelul,
fredonându-i cântecelul:
„Vrei să fii soţia mea?”
„Da! Da! Da!voi fi a ta!”
și oglinda, cu pudoare,
reflectă o sărutare...
vezi mai multe poezii de: miana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumoasa idee tesuta-n versuri!
andreionthepoetry
sâmbătă, 29 august 2015