Când mă uit într-o oglindă,
mă cuprinde disperarea,
cine e femeia asta?
mă frământă întrebarea…
N-o cunosc, e o străină
ce viaţa mi-a furat,
mi-a rămas doar amintirea
unui vis, demult uitat.
Unde este acum copila,
cu şăgalnica-i privire,
fetişcana cea sfioasă
născută pentru iubire?
A plecat demult de-acasă,
s-a pierdut în astă lume,
încercând să îşi găsească
dragostea ş-un bun renume.
La-ntâlnit şi s-au iubit,
dar ce mult a suferit,
dacă nu era copila
oare cum ar fi trăit?
Bucuria vieţii sale
Ea era, în orice zi,
mângâindu-i sufleţelul,
dăruindu-i bucurii.
Astăzi fiica mea-i femeie
şi îşi are rostul ei,
îi doresc să îşi trăiască
epopeea dragostei.
O văd şi-mi aduc aminte
cum eram la vârsta ei,
unde-s anii tinereţii,
este-o glumă dragii mei?
Parcă nici nu-mi vine-a crede
c-au trecut atâţia ani,
l-am pierdut şi-s pustiită,
nici părinţii nu-i mai am.
Uneori aş vrea să plec,
alteori să mai rămân,
să încerc să caut acul
pierdut în carul cu fân.
vezi mai multe poezii de: miana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Impresionante versuri! Le-am citit pe nerasuflate, m-au captivat total! Felicitari!
andreionthepoetry
miercuri, 28 octombrie 2015
Mi-a placut mult. Tine-o tot asa! Ai felicitarile mele sincere
Banu.Mircea
miercuri, 28 octombrie 2015
Frumos , mereu frumos pui in versuri povestea vietii tale.
stomff
miercuri, 28 octombrie 2015
Adâncă această cugetare a ta și, din păcate, potrivită pentru multe dintre noi, ajunse la o anumită vârstă. ..
Cu drag,
mirimirela
miercuri, 28 octombrie 2015