Pe cer înfrigurate, in toamna târzie,
Stelele dârdâie in licăriri de globuri,
Iar vântul se-noadă-n frânturi de simfonie
Și liliecii-ciorchine fac de planton in scorburi
In două pere din pom, doarme lin compotul
Și-n plăcinta din cuptor, mirosul bun dansează,
E timpul să ne scoatem din dulap capotul,
Când pădurea-n arămiu pletele-și pictează...
Ca un bătrân ce-și absoarbe fumul din pipă,
Focul mocnește din vreascuri in cămin,
Peste noi, adânciți in fotoliu, se disipă
Căldura unei veri la umbra unui pin
In mine toamna își face iar culcuș,
Pe pieptul tău, cu must, se varsă via,
Eu sunt ca o vioară fără arcuș,
Tu, pe cerul nopții, îți termini simfonia
Nimica se logodește cu mai nimic
Într-o smintită lume de nebuni,
In cinstea noastră paharul îl ridic!
...Și in cinstea florilor de pruni...
vezi mai multe poezii de: Ioan Popa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.