Cuvinte uitate
Am ales nişte cuvinte şi le-am uitat pe un mal
neumblat, de forma trupului cabrat al unui cal.
Ecoul lor încă ni se plimbă între dinţi şi limbă,
revine gustul vocalelor rotunde, jocul rimelor,
depărtării şi plutirii pe unde. O maree a trădării
ne duce departe de focul creaţiei înspre cloacele
civilizaţiei care îşi ucide puii. În beciuri cu feţe
livide, alcoolul uitării de sine e singurul fluid.
Marea sete de vid ce nu se va stinge niciodată e
roata cu lanţuri la bâlci din care se apleacă toţi
când vomită. Doar în somn câteodată stă marea
roată şi revine ecoul rănit, plin de sânge. El stă
şi se plânge, se jură scrâşnit. Sunt văi de lacrimi
ce le trecem cu ochii închişi în delirul impur al
minciunii. Fără voia noastră ni se taie capul, se
toarce firul vieţii. S-au săturat de atâta zăpadă
poeţii, sarea pământului. La marginea lumii, la
marginea cuvântului, cine îşi arde mâna şi tace,
cine îşi ia tainul de rune? Am ales nişte cuvinte
dar le-am uitat pe neumblatele maluri, pe dune.
Dan Danila
vezi mai multe poezii de: Sibianul
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.