Nu vorbi...
Haide să tăcem împreună
și să ne uităm
la stânci.
Nu auzi...
Hai să ascultăm amândoi
prăpastia de dincolo
de orizont.
Nu judeca...
Haide să privim, de mână,
aerul uscat
din spatele nostru.
Îți promit că te caut
în fiecare frunză veștedă
și în fiecare nor ploios.
Îmi promit că mă cauți
pe lângă margini roz
de necunoscut jucăuș
și neserios.
Nu vreau să-mi plâng divorțul
cu realitatea.
Nu vreau să fiu doar
un alt animal împăiat
din muzeul de la Posada.
Vreau să zbor cu tine în brațe
chiar de-aș putea să dau
numai dintr-o aripă.
Iubește-mă,
te rog,
chiar dacă mă închin
cu mâna stângă.
Și iartă-mi păcatul de a fi
prea adânc cufundat
în hârtie, porțelan
și introspecție.
Nu exista...
Hai să trăim numai noi
și nimic
să nu mai conteze.
Să dansăm
și cu suflet,
și cu gând,
dar să dispărem cu trup.
vezi mai multe poezii de: lupu_mateii
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.