În haosuri lumești, în iaduri fabricate,
Strigoiul sunt, ce pe-a lui spaimă-și vine.
Ș-acea avalanșă de gânduri înscenate,
La manta-i grea, de-a mea ființă-și ține.
Sunt restul unui om cules de vânturi,
Contemplând amorul plin de stârvuri.
Sunt ca o rădăcină-n horcăitul ceții,
Pe care și-o îmbată plânsurile vieții.
Și cum mi-i bafta, nici sfântă, nici onestă,
Amară-i ziua toată și-n toate mi s-atestă.
Nimica dar se-ntâmplă, nimica-i și de mine,
Un chef ca de pieire, el pleacă și mai vine.
O, aste clipe sunt fulgere de aht intense,
Scăpătând din cer, precum rocile imense.
Hotărât mi-i ceasul suferințelor de veghe,
C-o nouă-nfățișare și reputația-i a veche!
vezi mai multe poezii de: florinpaun
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.