Valul bate-ncet în stânca,
Spuma-i dulce o-nfasoara
Într-o horbota usoara;
Umbra serii de vioara
Creste-n linistea adânca.
Privesc cerul. Se aduna
Zarea pura-a unui vis,
O lucoare de abis
Ma îmbraca. Cum rasuna
Cornul marii, indecis.
Straluceste în orgia
Viorie de pe mare
Luna palida, în zare,
Luna din Infern, sotia
Sufletelor în pierzare.
Tipa-n volburi largi lastunii,
Umbra creste ca o floare,
Ca o floare-ametitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stânca, alba, moare.
De departe suna cornul,
Cornul serii, cornul marii,
Cornul surd al întristarii,
Cornul marii, cornul serii,
Cornul jelei si-al pierzarii!
vezi mai multe poezii de: Dan Botta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.