De ce divinul?
De n-aș iubi lumina care mi-a fost dată
aș fi ca o tablă care sun-a gol,
la fel de inutil ca un strident decor
ce ascunde-o față trecută și ridată
a unuia ce încă se mai crede-actor.
De n-aș iubi lumina care mi-a fost dată
aș fi pomul plin de frunze fără rod,
ce foșnetele-n vânt îi sună a prohod
biată excrescență cu sufletul schilod,
care-a trăit degeaba viața toată.
Dacă trăiesc doar pentru-acest ”eu”
Nu sunt un om întreg, ci un rebut,
rătăcitor prin lume, fără Dumnezeu,
biped marionetă din apă și din lut.
Și de ce divinul, ființa-mi să străbată
de nu iubesc lumina care mi-a fost dată?
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.