După soarele ce-apune,
Plecând spre alt pământ aprins,
Când, din al nisipului jurnal,
Un val va șterge ultimele urme...
Din tot ce-a fost cândva descris
Va mai rămâne doar un nume.
Pașii tăi și ai mei ni se vor șterge,
Chiar dacă, de teama uitării, i-am călcat de mii de ori;
Timpul orb îi va culege
Și-i va presăra mărunt în flori.
Și le va-mpărți deopotrivă,
Smulgându-le, avid, dintr-un vlăstar,
Fie-n părul unei mândre,
Fie-ntr-un mănunchi cu număr par.
Acum, în naufragiu, fără soare, fără flori,
Ne găsim plutind pe vise,
Într-un somn de ape închise...
Aruncând năvoduri de sinapse-ntinse
Spre ale sufletului maluri,
Ce niciodată nu pot fi atinse.
vezi mai multe poezii de: DragosDitu